Travis Blog
O Transilvania altfel!
3 apr. 2020

O Transilvania altfel!

Postat de travis

Așa cum am promis în ultimul articol postat (dacă nu l-ai citit, o poți face aici), revenim cu prezentarea unor locații inedite, ce te vor ajuta să realizezi o listă cu destinații pentru următoarele escapade. Acum, este o perioadă dificilă pentru noi toți, iar vacanțele par a fi niște activități ce se vor realiza peste ceva timp, dar noi alegem să privim partea bună și credem cu tărie că totul va reveni la normal în scurt timp. De aceea, dorim să profităm de timpul avut într-un mod constructiv și să-ți aducem în atenție cât mai multe locuri pe care să le vizitezi de îndată ce va fi posibil.

Locațiile sunt din România, care este plină de surprize și găzduiește locuri inedite, ce te vor surprinde. Astăzi, vei vedea o Transilvania așa cum nu ai mai văzut-o până acum – clasicul se îmbină cu modernul, iar poveștile locurilor propuse te vor prinde-n horă și vei dansa cu pași vioi până vei ajunge acolo. Vei afla despre pensiuni din Brașov și Sibiu, care au luat naștere din pasiune și dintr-un vis măreț de a fi mai aproape de vremurile de demult.

 

  • Cross Country Farm – Prog, granița dintre Sibiu și Mureș

Dacă vei merge la Cross Country Farm, sigur te vei simți ca într-un basm, departe de agitația zilnică și task-urile pe care trebuie să le îndeplinești. Vei găsi – mai mult decât o pensiune – o oază de liniște, înconjurată de păduri verzi, de ape și dealuri. Iar dacă ești un împătimit al echitației, aici este locul tău – o lume a cailor. Clădirea a fost restaurată cu grijă, în așa fel încât să se păstreze elementele specifice zonei, dar să fie și de actualitate, ca tu să ai parte de tot confortul necesar. Cross Country Farm a dus pasiunea pentru cai și mai departe, organizând anual o faimoasă competiție de cai, la care participă oameni din lumea întreagă.

Dacă nu ai călărit niciodată, stai fără griji, vei putea învăța la fermă. Suntem siguri că-ți va plăcea și vei dori să mai faci acest lucru și pe viitor.

Sursa: http://www.cross-country.ro/

 

  • Meșendorf Gasthaus – Meșendorf, Brașov

Locația propusă se află în Meșendorf, un sat săsesc, care, în prezent, mai găzduiește doar 3 sași. Peisajele sunt pitorești, iar gospodăriile vechi de sute de ani te vor cuceri și, cu siguranță, îți vei dori să mai revii cu altă ocazie. Meșendorf Gasthaus a pornit de la o clădire realizată în stil săsesc înca din anul 1919 și restaurată cu grijă, pentru a-și păstra cât mai mult arhitectura inițială. Acesteia i s-a adăugat o clădire nouă, unde întâlnim mai multe elemente actuale, dar și un hambar drăguț, ce îmbină clasicul cu modernul, în care oaspeții pot lua masa sau socializa în voie. Locațiile de acest gen sunt încărcate cu istorie și îți oferă privilegiul de a te delecta cu momente de calitate și relaxante, nu departe de casa ta.

Sursa: https://www.mesendorfgasthaus.ro/

 

  • Casa Prințul de Wales – Viscri, Brașov

Poate nu e prima oară când citești despre minunatul sat săsesc, Viscri, dar acum ar fi momentul să-l treci pe listă și să-l vizitezi cât de curând. Acesta este de o frumusețe rară, în care poți zări autenticul la fiecare pas, de aceea face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.  În acest sat poți vizita Biserica Fortificată, să te plimbi cu bicicleta (închiriată de la una dintre pensiuni) și să te bucuri de o masă cu mâncăruri tradiționale. Pe lângă acestea, din anul 1998, găzduiește Casa Prințul(ui) Charles, fermecat de toată istoria locului, în care ai ocazia să îți petreceți măcar o noapte. Este o construcție în stil saxon din anul 1700, restaurată cu câțiva ani în urmă, îmbinând elementele autentice cu cele moderne, creând confortul necesar.

Cu siguranță, felul în care arată te poate fermeca, dar faptul că este casa unui membru regal, te face să nu ratezi cel puțin o vizită, în care te poți simți tratat ca un prinț/prințesă.

Sursa: https://www.casaprintuldewales.ro/

 

  • Dragonfly Gardens: Glamping Urban – Brașov

Ți-ai dorit să poți pune pe pauză activitățile zilnice și să te relaxezi într-un loc special, în care să fii conectat cu natura, dar nu ai avut curaj până acum? Află că poți face acest lucru la Dragonfly Gardens: Glamping Urban. Acesta este situat în mijlocul Brașovului, fiind un glamping unic în România, ce îmbină freamătul naturii cu cel al orașului. Dispune de 12 corturi confortabile, în care te poți relaxa citind o carte, ascultând sunetele păsărilor, încărcându-ți bateriile și simțindu-te că faci parte din natură. Un astfel de loc aduce, din nou, Transilvania în atenția ta așa cum nu te-ai fi așteptat. Petrece clipe minunate alături de cei dragi în locuri speciale, la care nici nu te-ai fi gândit, ieși din zona ta de confort și vezi lumea cu alți ochi.

Dacă ești fan astfel de locații, anuntă-ne în comentarii sau într-un mesaj privat pe pagina noastră de Facebook și vom mai scrie despre 2-3, poate 4. 🙂

Sursa: https://www.travlocals.com/

 

Sunt atât de multe locuri pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață, de aceea, promitem că revenim și cu alte recomandări. România este de o frumusețe rară și ascunde cele mai spectaculoase povești, pe care, sincer, cine nu le adoră?

Săptămânal ne dăm întâlnire aici, pe blog, să mai povestim despre destinații pe care, dacă nu le-ai văzut până acum, trebuie să le treci pe listă și cu ajutorul nostru, le poți vizita în curând.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,

0 Comentarii

Lasa un comentariu